Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice

Mesajul Rectorului AMTAP

Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice (AMTAP) este una din cele mai vechi instituţii de învăţământ superior din ţară, dar şi unica instituţie de stat în domeniul învăţământului artistic superior din Republica Moldova.

Misiunea AMTAP constă în formarea profesională avansată a specialiştilor calificaţi cu studii superioare pentru domeniile muzicii, artei teatrale, coregrafice, multimedia, artelor plastice şi decorative, designului şi culturologiei, dar şi în pregătirea viitoarelor cadre didactice pentru sfera culturii şi artelor.

Procesul didactic din AMTAP, fiind orientat spre educarea unor personalităţi artistice, este foarte individualizat. El presupune nu doar transmiterea informaţiilor de la profesor la student, ci în primul rând formarea şi modelarea unor atitudini, a unor abordări creative, netradiţionale. Noi pregătim specialişti cu valoare de unicat şi din acest motiv profesorii noştri trebuie să găsească „cheia” pentru fiecare student în parte ţinând cont de talentul fiecăruia, de caracterul şi de specificul personalităţii lui, dar şi de programul studiat.

Rezultatul final al acestui proces didactic este apreciat de specialiştii de la catedră, dar şi de public, examenele la disciplinele de specialitate fiind de regulă deschise şi realizate în formă de concerte, spectacole, expoziţii cu acces liber al tuturor doritorilor. În afară de examenele de curs şi de licenţă petrecute în forme specifice cu accesul publicului AMTAP organizează permanent numeroase concerte ale claselor, ale catedrelor, spectacole, recitaluri, expoziţii în sălile din instituţie, dar şi în teatre, la filarmonică, în galeriile din oraş. Au devenit deja tradiţionale Mărţişorul studenţesc şi Gala spectacolelor AMTAP care se petrec în fiecare primăvară.

Dragi viitori studenţi ai AMTAP,

Toţi cei ce simt că au talent şi dorinţa de a deveni ARTIST,

Vă invităm cu drag să Va alăturaţi marii noastre familii numită AMTAP. Vă asigur că nu există la noi în ţară o altă instituţie în care procesul de studii se bazează pe nişte relaţii colegiale foarte strânse între dascăli şi învăţăcei, în care decanii, şefii de catedre să-i cunoască la faţă şi pe nume pe toţi studenţii, ba chiar şi să ştie cu ce probleme se confruntă fiecare dintre ei.

Ca şi părinţii într-o familie profesorii noştri încearcă să le transmită studenţilor tot ce au mai de preţ: cunoştinţele, măiestria, dragostea de patrie, de oameni, de frumos, dăruirea de sine în numele artei, să le dezvăluie tainele profesiei şi măiestriei împărtăşindu-le la fiecare câte o părticică din talentul lor, câte o bucăţică din sufletul lor. Ca şi părinţii ei se bucură de performanţele discipolilor, suferă din cauza nereuşitelor, împart împreună laurii succeselor, dar şi povara eşecurilor, se mândresc de realizările lor, dar şi învaţă de la ei câte ceva încercând să descopere personalitatea şi individualitatea fiecăruia, să le dezvolte harul şi creativitatea. În ciuda unor aparenţe profesia de artist nu este deloc uşoară. Pe calea ce porniţi vă aşteaptă momente de revelaţie în descoperirea fascinantei lumi a frumosului, dar şi clipe grele de îndoială, poate chiar de disperare.

Uneori poate chiar veţi fi gata să renunţaţi, să doriţi să alegeţi ceva mai real, mai concret, care să dea rezultate imediate şi palpabile. Însă vă asigur că cei perseverenţi vor depăşi aceste cumpene şi vor gusta satisfacţia succesului, bucuria creaţiei şi aprecierea celor din jur şi vor rămâne, ca şi noi, veşnic îndrăgostiţi de artă şi fideli acestei minunate profesii de ARTIST.

 

Rector AMTAP,

dr.prof. univ. Victoria Melnic

Спасибо за заявку
Ожидайте нашего звонка.