Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice

Congresul internațional " Pregătim viitorul, promovând excelența", ediția a XXXIII-a

 

Congresul internațional " Pregătim viitorul, promovând excelența", ediția a XXXIII-a

În perioada 2-5 martie 2023 la Iași , România, a avut loc  Congresul Internațional " Pregătim viitorul, promovând excelența" organizat de Universitatea Apollonia din Iași în colaborare cu Academia Oamenilor de Știință din România.  Ludmila Lazarev, șef al Departamentului Științe Socio-Umanistice și Limbi Moderne,coordonatorul proiectului Jean Monnet TEIDCIPEI,  a prezentat comunicarea cu tema " Identitatea culturală europeană: delimitări conceptuale", în care s-a referit la stadiul actual al cercetării în domeniu, dar și la importanța dezvoltării identității culturale europene pentru o Europă mai puternică în lume prin proiectele Erasmus+. Comunicarea interculturală, coeziunea socială, comunicarea în condiții de criză și alte teme de actualitate și interes pentru realizarea cu succes a proiectului Jean Monnet au fost abordate de către participanți. În cadrul congresului a avut loc dezbateri,  schimb de opinii  dintre cercetătorii, cadrele didactice universitare din România, Republica Moldova, Germania, Tunisia etc.

„Acest proiect este finanțat de Comisia Europeană. Suportul financiar din partea Comisiei Europene pentru acest proiect nu constituie o andosare a conținutului care reflectă doar părerile autorilor, şi Comisia nu poate purta răspundere pentru orice mod de utilizare a informației incluse în prezentul proiect de document

Data: 2-5 martie 2023

Locul desfășurării: Iași, Romania

Спасибо за заявку
Ожидайте нашего звонка.