In cadrul proiectului ERASMUS+, Enhancement the Quality Assurance in Higher Education System in Moldova – QFORTE (număr de referință: 618742-EPP-1-2020-1-MD-EPPKA2-CBHE-SP), Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, alături de alte universități partenere, a beneficiat de un schimb de experiență cu Universitatea din Leipzig, Germania.
Evenimentul s-a produs în perioadă 14-16 martie 2022, în format online. La eveniment au participat reprezentanți Ministerului Educației și Cercetării, precum și reprezentanții Agenției Naționale de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare (ANACEC). Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice a fost reprezentată la eveniment de Victoria Melnic, rector, coordonatorul instituțional al proiectului; Pavel Gamurari, prim-prorector pentru activitate didactică; Tatiana Comendant, prorector pentru activitate științifică și creație; Maia Veste, președințele Comisiei de Asigurare a Calității Studiilor din cadrul facultății Arte Plastice, Decorative și Design.
În prima zi a vizitei, prof., dr. Thomas Hosfass, vice-rectorul pentru educaţie şi relaţii Internaţionale de la Universitatea Leipzig, a salutat partenerii proiectului, menționând importanța Sistemului de asigurare a calității pentru instituțiile superioare de învățământ. În continuare, Denis Keune și Dr. Christine Taube, reprezentanți ai Departamentului Managementul calității, au prezentat structura Sistemului de management al calităţii din cadrul Universităţii din Leipzig: sistemul de acreditare şi introducerea asigurării calităţii în Strategia de dezvoltare a Universităţii din Leipzig, de asemenea, au fost prezentate structurile și procesele de asigurare a calităţii. S-a menționat referitor la evaluarea și certificarea diplomelor universitare.
În ziua a doua vizitei, Dr. Victoria Reinhardt și Stephan Kaschner au prezentat o analiză profundă a Sistemului de management al calității din cadrul Facultății de Științe Sociale și Filosofie, a procesului de dezvoltare, evaluare și acreditare a programelor de studii naționale și internaționale, s-au prezentat indicatorii de calitate, instrumentele de evaluare, precum și procedura de raportare. Totodată, a fost reflectat și procesul de acreditare a programelor de studii comune.
În a treia zi a vizitei a fost discutat procesul de acreditare internaţională de către Association to Advance Collegiate Schools of Business (AACSSB) la Facultatea de Științe Sociale și Filozofie a Universității din Leipzig, prezentat de prof. dr. Gregor Weiss. S-au oferit informații generale despre AACSSB, despre procesul, durata și taxele de acreditare internațională.
Vizita de studiu s-a finalizat cu o masă rotundă, în cadrul căreia reprezentanții instituțiilor s-au expus referitor la elaborarea Strategiilor instituționale privind asigurarea calității, s-au menționat obiectivele principale și rezultatele așteptate, de asemenea, au fost schițați următorii pași de realizare a Planului operațional al proiectului.
Mai multe detalii despre proiectul QFORTE găsiți pe pagina oficială a proiectului: https://qforte.usm.md/ și pe pagina AMTAP a proiectului QFORTE: https://amtap.md/ro/qforte/
Data: 14-16.03.2022
Locul desfășurării: Leipzig, Online