În perioada 1-4 octombrie, 2024, Pavel Gamurari, prim-prorector Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice (AMTAP) și Igor Socican, decanul Facultății de Arte Muzicale (FAM), au efectuat o vizită de lucru la Trieste, Italia, pentru a participa la conferința CENAM „Beyond Borders – Experiențe și noi oportunități în internaționalizarea pregătirii academice muzicale.” Evenimentul a avut loc la Conservatorul Giuseppe Tartini din Trieste, reunind mai mulți reprezentanți ai instituțiilor academice muzicale din Europa, cu scopul de a discuta experiențele și posibilitățile de colaborare în domeniul educației muzicale internaționale.
Conferința a fost deschisă de oficialii gazdă, printre care rectorul Conservatorului Giuseppe Tartini, Sandro Torlontano și Riccardo Ceni din partea Asociației Europene a Conservatoarelor. În cadrul rundei dedicate universităților europene, Pavel Gamurari, dr., conf. univ., Maestru în Artă, prim-prorector al AMTAP, a susținut o prezentare, la tema internaționalizării în cadrul Academiei…, în care a tratat:
La discuții au participat și reprezentanții altor universități, printre care Pjeter Guralumi de la Universitatea de Arte din Tirana, Albania, Bohdan Rumiantsev de la Academia Națională de Muzică Ceaikovski din Kiev, Ucraina, și Tatjana Krkeljic de la Universitatea din Muntenegru.
Seara primei zile s-a încheiat cu un concert susținut de Orchestra CEMAN la Teatrul G. Verdi, sub bagheta dirijorului Olsi Quinami din Albania. Programul a inclus lucrări de W.A. Mozart, A. Paganini și L. Beethoven. Printre membrii orchestrei s-au numărat și studenții AMTAP: Beatrice Fitocarev (violă), Ion Moșneaga (vioară) și Teofil Sorbală (vioară). Acest concert a marcat debutul turneului european al Orchestrei CEMAN, care va continua cu reprezentații în orașe din Croația, Slovacia, Ungaria și Cehia.
În cea de-a doua zi a conferinței, studenta Beatrice Fitocarev, a susținut o prezentare în care a împărtășit experiențele sale din cadrul concertelor Orchestrei CEMAN. Tânăra a evidențiat: importanța implicării studenților în proiecte internaționale și beneficiile profesionale și artistice pe care le oferă astfel de experiențe.
În încheierea evenimentului s-au lansat idei pentru viitoare colaborări între instituțiile de învățământ muzical, inclusiv posibile parteneriate și surse de finanțare pentru proiectele muzicale europene. Astfel, au fost trasate direcții importante pentru dezvoltarea relațiilor de colaborare și promovarea mobilității studenților și a cadrelor didactice în cadrul spațiului european.
Data: 1-4 octombrie, 2024