Academy of Music, Theater and Fine Arts

Presentation of the AMTFA

Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Republica Moldova este succesoarea Conservatorului de Stat din Chişinău fondat în anul 1940 şi a instituţiilor de învăţământ muzical care şi-au desfăşurat activitatea la Chişinău începând cu anul 1919, când la iniţiativa lui G. Enescu a fost înfiinţat conservatorul Unirea.

Pe parcursul istoriei sale instituţia şi-a schimbat de mai multe ori denumirea şi structura. Iniţial la Conservator se făceau studii doar în domeniul muzicii. La sfârşitul anilor 50 se înfiinţează primele grupe de studenţi la specialitatea Actorie, în anul 1965, deja în cadrul Institutului de Stat al Artelor (format în baza Conservatorului în 1964), se creează catedra Regie şi arta actorului, iar în anul 1988 – facultatea Arta Teatrală (în prezent Artă Teatrală, Coregrafică și Multimedia). Facultatea Arte Plastice este fondată în anul 1984. În forma ei actuală Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice a fost instituită în baza reorganizării Universităţii de Stat a Artelor (înfiinţat prin comasarea Academiei de Muzică G. Musicescu şi a Institutului de Stat al Artelor în 1999) la 1 septembrie 2002.

În prezent Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice acoperă toate domeniile de învăţământ artistic universitar şi postuniversitar. AMTAP a fost acreditată în iulie 2006, iar în iulie 2009 și în anul 2014 a obţinut certificatul de acreditare ştiinţifică. AMTAP dispune de un corp profesoral-didactic format din personalităţi cunoscute ale muzicii, teatrului, artelor plastice precum I. Josan, M. Munteanu, L. Panfil, Gh. Mustea, Gh. Ciobanu, I. Matei, N. Cozaru, I. Mahovici, A. Durbală, I. Canaşin, I. Stepan, A. Colâbneac, P. Zavtoni, A. Lapicus, V. Druc, S. Covalenco, I. Cvasniuc, E. Gaju ş.a.

În toți acești ani noi am pregătit mai multe generații de artişti care astăzi activează cu succes nu doar în ţară, ci şi departe de hotarele ei, promovând tradiţiile Alma Mater, promovând imaginea țării şi făcând faţă concurenţei. Absolvenții noștri activează pe toate meridianele globului – de la SUA până la Australia, de la România până la Argentina, ducând faima Republicii Moldova departe de hotarele țării. Doar câteva nume: pianistul Alexandru Bondureanschi, profesor universitar, prorector al Conservatorului din Moscova, pianista Aurelia Simion – șefă de departament la Universitatea de Arte G. Enescu din Iași, trompetistul Sergiu Cârstea – solist-trompetist la Opera din Timișoara și profesor la Universitatea de Vest din Timișoara și la Universitatea Națională de Muzică din București, violoncelistul Marin Smeșnoi – șef de partidă în Orchestra Simfonică Radio Stuttgart, violonistul Ilian Gârneț – laureat al prestigiosului concurs Regina Elisabeta din Bruxelles, soprana Ina Losi – solistă la Metropolitan Opera din New-York, mezzo-soprana Diana Axenti – solista Operei din Paris, basul Oleg Țâbulico solistul Teatrului Bolșoi din Moscova, designerul Vlad Straticiuc – laureat al concursului Royal Ascot din Marea Britanie, compozitorul Igor Iachimciuc – profesor la Universitatea din Utah, SUA, Silvia Țabor – director artistic și dirijor al Orchestrei Interculturale din Montreal, Canada, compozitoarea Ludmila Chise – profesoară la Universitatea din Texas.

Printre absolvenții AMTAP găsim multe nume care astăzi definesc peisajul artistic din Republica Moldova: Gheorghe Mustea, Nicolae Botgros, Petre Neamțu, Ghenadie Ciobanu, Marian Stârcea, Constantin Moscovici, Lidia Panfil, Iurie Matei, Vasile Sâtari, Iurie Mahovici, Ilona Stepan, Vladimir Andrieş, Anatol Lapicus, Nicolae Dohotaru, Iurie Gâscă, Petru Racoviţă, Andrei Litvinov, Sandu Grecu, Luminița Țâcu, Geta Burlacu, Alex Calancea, Cristina și Alexei Terentiev, Olga Busuioc, Mariana Bulicanu, Igor Țurcan, Dumitru Cârciumaru, Petru Haruța, Alexandru Pleșca, Nicoleta Esinencu, Anastasia Homițcaia, Cristina Pintilie, Veaceslav Sambriș, Daniela Burlaca și mulți, mulți alții.

Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Republica Moldova pregăteşte specialişti în următoarele domenii:

  • Muzică
  • Teatru
  • Multimedia
  • Arte Plastice
  • Design
  • Culturologie
  • Coregrafie

În prezent la Academie îşi fac studiile circa 1200 studenţi şi activează circa 400 cadre didactice.
Adresa poştală: Chişinău, str. Mateevici, 111, MD 2009,
Tel/fax +373 22  24-02-13 ,
e-mail: amtap.rector@gmail.com, amtap.anticamera@gmail.com

Academia incorporează 3 facultăţi:

  1. ARTĂ MUZICALĂ
    Adresa: str. Mateevici 87, Chisinau, MD 2009, Republica Moldova
    Tel. /373 (22)/  24-02-13; 24-02-17; 24-53-34; Fax /373 (22)/  24-02-13
  2. ARTĂ TEATRALĂ, COREGRAFICĂ ȘI MULTIMEDIA
    Adresa: str. Mateevici, 111, Chişinău, MD 2009, Republica Moldova
    Tel /373 (22)/ 23-87-74; 23-82-10 Fax /373 (22)/ 23-82-14
  3. ARTE PLASTICE, DECORATIVE ȘI DESIGN
    Adresa: str. 31 August 1989, nr. 137, Chisinau, MD 2004 Republica Moldova
    Tel. /373 (22)/ 23-42-23 Fax /373 2(2)/ 23-82-14

Facultăţile muzicale ale AMTAP pregătesc specialişti în toate domeniile artei muzicale:

  • Muzica academică: compoziţie, muzicologie, interpretare instrumentală, canto academic, dirijat coral şi simfonic;
  • Muzica populară: interpretare instrumentală, canto, etnomuzicologie;
  • Muzica uşoară şi jazz: interpretare instrumentală şi canto.

Academia oferă studii universitare (ciclurile I – licenţă şi II – masterat) la toate specialităţile, precum şi studii de doctorat la specialităţile Arta teatrală şi Arta muzicală.

Спасибо за заявку
Ожидайте нашего звонка.