Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice

Burse

BURSELE reprezintă o indemnizaţie lunară, acordată studenţilor ciclului I şi II, care îşi realizează studiile prin învăţământ la zi, în scopul stimulării activităţii şi sprijinului social. Acordarea burselor se realizează în limita fondului alocat de la bugetul de stat, în corespundere cu legislaţia în vigoare. Studenţii pot beneficia de trei tipuri de burse, stabilite de către Guvernul Republicii Moldova:

  • Burse de studii
  • Burse sociale
  • Burse de merit

Bursele se acordă în conformitate cu Regulamentul-cadru cu privire la modul şi condiţiile de acordarea burselor.

Cuantumurile burselor de studii, de merit şi a bursei sociale.

Pot candida la burse din bugetul de stat studenţii admişi la studii cu finanţare bugetară, precum şi studenţii admişi la studii pe bază de contract cu achitarea taxei pentru studii, care realizează integral, în termenele stabilite, planul de învăţământ pentru un semestru/an de studii, obţin note de promovare şi numărul stabilit de credite: 30 – pentru un semestru şi 60 pentru un an de studii.

Bursele de studii

Bursele de studii se acordă semestrial, conform rezultatelor sesiunii de examinare, şi se achită lunar, în limitele mijloacelor alocate în acest scop. Selectarea candidaţilor la burse se realizează în cadrul facultăţilor, în ordinea descrescătoare a mediei notelor obţinute la sesiunea de examinare. Pentru studenţii anului I de învăţământ, semestrul I de studii, bursele se stabilesc în funcţie de media notelor de la concursul de admitere.
Bursele finanţate din bugetul de stat se achită masteranzilor şi studenţilor lunar, cu excepţia vacanţei de vară.
Studentul nu poate avea concomitent două burse de stat, însă acesta poate beneficia de o bursă de stat şi alte burse oferite de organizaţii naţionale şi internaţionale, sponsori, fundaţii, în bază de concurs, în dependenţă de performanţele academice.

Bursele sociale

Bursele sociale se acordă, la cerere, studenţilor ciclului I şi II, care provin din familii social vulnerabile. Cuantumul bursei sociale este stabilit de către Guvern şi constituie 420 lei lunar.

La bursa socială pot pretinde studenţii ciclului I şi II:

  • care provin din familii socialmente vulnerabile, în funcţie de cota venitului ce revine unui membru al familiei;
  • rămaşi fără îngrijirea părinţilor, cu statut de copil orfan;
  • invalizi de gradul I şi II; cu deficienţe fizice şi senzoriale;
  • cu ambii părinţi invalizi sau pensionari; ai căror părinţi au participat la acţiunile militare pentru apărarea integrităţii şi independenţei Republicii Moldova, în războiul din Afganistan sau la lichidarea consecinţelor avariei de la C.A.E.Cernobâl;
  • din familiile cu trei şi mai mulţi copii;
  • familişti cu copii.

Pentru a candida la bursa socială, studenţii din categoriile menţionate urmează să prezinte anual/semestrial acte de certificare a situaţiei familiale. Bursele sociale se acordă semestrial, selectarea candidaţilor realizându-se în cadrul facultăţilor, în funcţie de realizările academice ale studenţilor şi a stării familiale. Lista nominală se aprobă prin ordinul rectorului. Studenţii ciclului I şi II, beneficiari ai bursei sociale, pot candida în condiţii generale şi la bursa de studii.

Bursa de merit

Bursa de merit se acordă studenţilor ciclului I şi II, începând cu anul al II-lea de studiu, în funcţie de performanţele obţinute în activitatea academică, ştiinţifică şi extracurriculară.

Pentru studenţii ciclului I şi II se acordă următoarele tipuri de burse de merit, finanţate din bugetul de stat:

  • Bursa Republicii – 12 burse;
  • Bursa Guvernului –  30 burse;
  • Bursa Preşedintelui – 10 burse.

Studenţii ciclului I şi II, care studiază în programe cu durata de studii de trei ani pot candida la bursa de merit începând cu semestrul III, iar studenţii care studiază în programe cu durata de studii mai mare – începând cu semestrul VII.
La bursa de merit pot candida studenţii ciclului I şi II, care au obţinut în anul precedent de studii o medie a notelor la sesiunea de vară nu mai mică de 9,0 în domeniile de studiu real (matematică, informatică, fizică, chimie, biologie) şi nu mai mică de 9,5 în domeniile de studiu umanitar şi care participă activ la cercetări ştiinţifice, conferinţe, concursuri etc.

Pentru a participa la concursul bursei de merit este necesar ca studenţii candidaţi să completeze şi să prezinte un dosar care va conţine:

  • curriculum vitae,  ce va cuprinde, în mod obligatoriu, cele mai relevante activităţi extracurriculare, pe perioada studiilor universitare, aria de interese, abilităţile;
  • certificatul academic, vizat la serviciul studii, cu indicarea notei medii pentru fiecare semestru, inclusiv din ultima sesiune;
  • scrisoare de recomandare din partea consiliului facultăţii;
  • scrisoare de recomandare din partea senatului universitar;
  • copiile celor mai relevante materiale pe perioada studiilor, ce atestă participarea la conferinţe şi seminare ştiinţifice, concursuri, olimpiade etc.;
  • lista publicaţiilor ştiinţifice, cu datele bibliografice complete şi copiile publicaţiilor din ultimii doi ani de studii;
  • alte materiale relevante.

Criteriile de bază pentru selecţia candidaţilor la burse de merit sunt:

  • media notelor;
  • activităţile educaţionale, culturale, sportive;
  • activitatea ştiinţifică;
  • publicaţiile.

Studenţii ciclului I şi II, care beneficiază de bursă de merit, nu pot candida în perioada respectivă la bursa de studii.

Lista burselor pentru semestrul I (2022-2023)

Спасибо за заявку
Ожидайте нашего звонка.